Anul European al Tineretului - eveniment de lansare

Oficiul Național Erasmus+ a participat pe 20 aprilie la evenimentul de lansare „Fă-ți auzită vocea” organizat în contextul Anului european al tineretului în Republica Moldova desfășurat la inițiativa Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.

Astfel, în cadrul târgului proiectelor pentru tineri am prezentat vizitatorilor interesați oportunitățile Programului Erasmus+ pentru studenții și cadrele academice de la universitățile din Moldova. De asemenea, în cadrul evenimentului oficial de deschidere, am făcut o prezentare generală a Programului Erasmus+, și în particular am explicat procedeele de aplicare pentru o bursă Erasmus+ pentru studenții noștri. La eveniment au participat prim-ministra Republicii Moldova, Natalia GAVRILIȚĂ; ministrul Educației și Cercetării, Anatolie TOPALĂ; Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Janis MAZEIKS; rectorul USM, Igor ȘAROV; ambasadori ai statelor membre ale Uniunii Europene; reprezentanții Info Centrului Pentru Erasmus+ Youth și European Solidarity Corps, tinerii ambasadori europeni în Republica Moldova; cadre didactice și studenți.

La 6 decembrie 2021, Parlamentul și Consiliul European au încheiat un acord pentru a declara anul 2022 – Anul european al tineretului. Astfel, pe tot parcursul anului 2022, în spațiul UE, și în tările din vecinătate vor fi organizate conferințe, evenimente, precum și campanii de informare și de promovare a acțiunilor de tineret, inclusiv prin intermediul proiectelor Erasmus+. Activismul civic al tinerilor este un element esențial atât pentru a asigura democrația, cât și pentru dezvoltarea consistentă a capitalului uman.