Cum ajung studenții din Moldova mai aproape de lumea afacerilor datorită Erasmus+

Atunci când auzim despre programul european Erasmus+, primul gând care ne vine în cap este legat de studiile în Uniunea Europeană. Totuși, programul Erasmus+ nu este doar despre asta. O parte foarte importantă pe care o face proiectul este dezvoltarea proiectelor de Consolidare a Capacităților în Învățământul Superior. Aceste proiecte aduc o multitudine de schimbări în universitățile din țară, creează legături strânse între business și instituțiile superioare, și nu în ultimul rând, aduc în viața studenților mai multe oportunități.

 „Proiectele de Consolidare a Capacităților în Învățământul Superior sunt proiecte cu care noi ne mândrim foarte mult. Acestea țin de stabilirea relațiilor universitate-business, de configurare curriculei astfel încât aceasta să contribuie la pregătirea studenților pentru antreprenoriat și pentru piața muncii în general. Toate aceste proiecte sunt concepute de parteneriate întregi internaționale. La elaborarea lor se utilizează experiența țărilor străine”, ne explică Claudia Melinte, coordonatoare a Oficiului Național Erasmus+.
 

Cum sunt implementate aceste proiecte și cum pot deveni universitățile parte din acestea

Toate universitățile din țară pot participa la aceste proiecte. Anual se depun 30-40 de cereri, dintre care 2-4 proiecte devin câștigătoare. Pentru participare își unesc forțele mai multe universități atât naționale cât și europene, se scrie proiectul și se depune cererea. Fiecare universitate poate propune propriul proiect, însă este obligatoriu ca să fie creat un consorțiu pentru a depune dosarul. Universitatea care a propus ideea gestionează proiectul, iar celelalte sunt participante.

Imagine
projects

„În fiecare an, se lansează un apel pentru proiecte. Universitățile din Moldova pot concura cu universitățile din UE la nivel de idee de proiect”, ne explică Melinte.

Proiectele durează minim trei ani și includ trei componente: training pentru profesori, componenta de echipament și reformarea curriculei universitare, iar la final beneficiază de asta studentul.

Scopul proiectelor nu este doar de a implementa schimbarea, ci și de a o face sustenabilă pe termen lung.

Cum ajută aceste proiecte la dezvoltarea antreprenoriatului în țară

La ziua de astăzi, universitățile din Moldova sunt implicate în 21 de astfel de proiecte, din care 7 sunt coordonate de universități din Moldova, iar 10 sunt legate de antreprenoriat și business: LMPI, CONNECT, COOPERA, WBLJOB, ReSTART, SMART, REFINE, AG-LAB, UniClaD, GEOBIZ.

În toate aceste 10 proiecte, pe lângă consorțiile universitare, sunt incluse și business-uri ca parteneri. Cu ajutorul lor se concepe curricula universitară. Pe lângă asta, sunt invitați practicieni din cadrul business-urilor să predea lecții în universități.

 Aceste proiecte le oferă studenților posibilitatea de a înțelege mai bine cum funcționează un business: „Studentului i se face cunoștință cu businessul prin diferite moduri prin seminare, workshopuri, ateliere de lucru”, ne spune Melinte.

Un exemplu de astfel de proiect este SMART. Acesta a fost lansat de o universitate din Grecia, însă a fost conceput împreună cu partenerii din Moldova.

„Proiectul SMART este interesant însăși prin conceptul său. Își propune să creeze spații fizice unde studenții, businessurile mici și mari, profesorii se întâlnesc și într-un mod informal și discută probleme legate business. Pe de altă parte, paralel cu asta, autorii proiectului s-au gândit să creeze un spațiu virtual care să invite businessurile să-și publice problemele pe care ar fi vrut să le rezolve studenții, iar studenții să aleagă problemele pe care pot să le rezolve”, ne explică Claudia Melinte.

La Academia de Studii Economice a Moldovei (ASEM) și la Bălți deja există spații fizice făcute în cadrul proiectului SMART. Proiectul a lansat, de asemenea, un program interactiv care a oferit studenților posibilitatea de a învăța cum să-și creeze și să-și dezvolte propria afacere.
 
De la pasiune pentru cărți, la o idee de afaceri

Violeta este una dintre studentele care a reușit să beneficieze de o instruire în cadrul proiectului SMART. Tânăra studiază la Academia de Studii Economice a Moldovei și paralel la o altă universitate din România. În luna septembrie 2021, a văzut pe rețele de socializare această oportunitate și a decis că este o provocare perfectă pentru ea. 

Imagine
student

 Timp de o lună, Violeta a participat la diverse traininguri și a avut parte de mentorat pentru a identifica o idee de afacere.

„Aveam o agendă cu mai mulți traineri și activități. Am elaborat modele de business, am fost provocați să ne gândim ce potențiali clienți avem, pe ce segmente de piață ne axăm, de unde vom lua bani. Am făcut și o cercetare despre potențialii mei concurenți”, ne povestește tânăra.Ideea de afacere pe care a ales-o Violeta vine din pasiunea sa pentru cărți. Ideea a fost cizelată împreună cu trainerii de-a lungul cursului, astfel încât la final a prins o forma unei cutii cadou care conține un vin, o carte și neapărat o instrucțiune. Fiecare cutie este individualizată, iar instrucțiunea

este realizată în funcție de conținutul cărții, dar și a persoanei care urmează să primească acest cadou.

„M-am gândit să asezonez conținutul cărții cu conținutul cutiei. Cu această instrucțiune m-am gândit să influențez oamenii să citească mai mult. Fiecare instrucțiune este legată de conținutul cărții, nu este tipizată, ci este individualizată.”

La final de curs, Violeta s-a ales cu o diplomă, o idee de afacere și multe cunoștințe noi în domeniul antreprenoriatului. 

Violeta recomandă studenților să urmărească cu atenție anunțurile publicate de universități, dar și să afle despre oportunități de la profesorii, întrucât pot obține experiențe frumoase și utile, la fel cum a fost și experiența ei în cadrul proiectului Smart Caffe.

Afacere de familie cu cătină albă ecologică 

O altă tânără care a beneficiat de o astfel de oportunitate în cadrul proiectului SMART vine de la Universitatea Agrară din Moldova. Alexandra Bîcu este studentă în anul III la Facultatea „Economie, Business și Administrare” și a reușit, pe lângă cunoștințele acumulate, să obțină și un premiu bănesc în cadrul proiectului SMART.

Alexandra a aflat despre oportunitate de la profesori și din cadrul unei sesiuni de informare. Tânăra a decis să se aventureze în acest proiect, iar într-un final s-a ales și cu o idee de afacere în domeniul agricol.

Imagine
student

„Sesiunile au fost organizat online, într-un format interactiv. Am avut mentorat pentru fiecare etapă: cum să alegi o idee de afacere, cum să alegi modelul corect pentru acea idee de afacere, cu să planifici corect bugetul de cheltuieli/venituri, cum să folosești acele instrumente de marketing, aspecte juridice și legislative care adesea ne scapă și dacă nu le cunoști e un pic mai dificil, managementul riscurilor/investițiilor. Într-un timp atât de restrâns am reușit să acumulez cunoștințe din mai multe domenii.”

După aceste sesiuni, Alexandra a făcut un business plan și a participat la un concurs de idei de afacere. Acolo tânăra s-a ales și cu un premiu special de la unul dintre partenerii din mediu de afaceri.

„Ideea mea se bazează pe o afacere de familie de cultivare a cătinei albe ecologice pe o suprafață de 3 ha în regiunea de nord al țării. Am ales cătina albă pentru că este o cultură de nișă care capătă tot mai mult teren atât la noi cât și peste hotare”, ne povestește Alexandra.

Tânăra spune că se gândește pentru viitor să transforme ideea de afacere pusă pe hârtie în una reală, până atunci face schimb de idei și experiențe pe un smart channel online, care a fost creat în cadrul proiectului și care reunește studenți, profesori și parteneri: „Continuăm să discutăm acolo în prezent, fiecare își plasează ideea de afaceri și discutăm între noi.”

 Astfel de oportunități sunt posibile pentru studenți datorită proiectelor care sunt implementate de universități cu ajutor Programului Erasmus+. Ele vin să aducă mai aproape mediul de afaceri de studenți, universitatea fiind ca o platformă ce asigură această uniune, ca într-un final sistemul de educație să progreseze.

„Toate aceste programe duc tot mai departe reforma învățământului superior. Mai avem încă mult de lucrat. Prin toate aceste 10 proiecte vedem diferite căi de rezolvare a acestei probleme”, conchide Claudia Melinte, coordonatoarea proiectului Erasmus+ în Moldova. 

Erasmus+ este un program al Uniunii Europene care sprijină activități în domeniul educației, formării, tineretului și sportului în Europa și în întreaga lume. Programul Erasmus+ (2021-2027), care oferă oportunități pentru oameni de toate vârstele, din toate mediile, își propune să devină și mai incluziv și să sprijine tranziția verde și digitală.

Articolul original disponibil pe pagina EU NEIGHBOURS east.