Finanțarea în contextul autonomiei universitare, discutată cu experții europeni

Bunele practici europene și ale universităților internaționale în atragerea investițiilor precum consolidarea parteneriatelor cu agenții economici, desfășurarea activităților de cercetare, stabilirea taxelor de studiu, internaționalizarea, atragerea studenților străini, au fost discutate de reprezentanții universităților din Republica Moldova și experții internaționali.

Subiectul a fost dezvoltat în cadrul unei misiuni de asistență tehnică, organizată de Oficiul Național Erasmus+ în Moldova.

La eveniment, au mai fost abordate aspectele ce țin de managementul intern al surselor financiare ale universităților, cu accent pe descentralizarea departamentelor instituționale, pentru sporirea eficienței economice.

Sesiunea de informare a avut loc vineri, 22 octombrie, la Universitatea Tehnică a Moldovei, după vizitarea mai multor universități din Republica Moldova, inclusiv Academia de Studii Economice, Universitatea de Stat, Universitatea de Medicină și Farmacie N. Testemițanu, Universitatea Agrară, de către experții Hans Vossensteyn, Director al Centrului de Studii pentru Politici în Învățământul Superior de la Universitatea Twente (Olanda), și Jurgen Rienks, Director pentru Relații Internaționale al Asociației Universităților din Olanda.

Scopul acestor vizite a fost de a înțelege și a discuta ulterior, în cadrul conferinței, provocările cu care se confruntă instituțiile de învățământ superior din țara noastră în ceea ce privește atragerea finanțelor și gestiunea lor, în contextul autonomiei universitare.

Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova.

Mai multe imagini, disponibile aici.