La 23 martie 2017, Oficiul Național Erasmus+ și Ministerul Educației al Republicii Moldova au organizat seminarul cu genericul „Human Resources Management at Higher Education Institutions/Managementul Resurselor Umane în Instituțiile de Învățământ Superior”. Acest eveniment a fost organizat ca parte a activităților Experților în Reforma Învățământului Superior 2016-2017 din cadrul Programului Erasmus+ al Uniunii Europene. Gazda evenimentului a fost de această dată Universitatea Agrară de Stat din Moldova.
Seminarul a fost ținut de către expertul european Prof. Stephen HAGEN, ex-vicecancelar, Universitatea Wales, Newport, UK (2009-2013), ex-vicepreședinte pentru Managementul Schimbării, Universitatea de Tehnologie a Informației, Mecanică și Optică (ITMO), St. Petersburg (2013-2015), expert al Comisiei Europene.
Subiectele-cheie ce au fost discutate în cadrul seminarului au fost următoarele:
- Indicatorii-cheie de performanță ai resurselor umane în învățământul superior;
- Diversitatea și combinarea sarcinilor;
- Corelarea activității de cercetare cu cea didactică;
- Normarea activității academice;
- Practica universităților din Uniunea Europeana și Moldova.
La eveniment au participat 138 de persoane - rectori, prorectori responsabili de managementul resurselor umane, șefii departamentelor de resurse umane din cadrul universităților, decani; reprezentanții a 22 de instituții de învățământ superior, ai Ministerului Educației, ai Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație Profesională (ANACIP) și reprezentanți ai delegaţiei UE.