Claudia Melinte este noul coordonator al Oficiului Erasmus+ Moldova

Claudia Melinte a preluat funcția de coordinator al Oficiului Național Erasmus+ în Moldova, începând cu 1 aprilie 2016, după retragerea Virginiei Revenco.

În procesul de selecție a noului manager Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură (EACEA), Comisia Europeană, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova și Ministerul Educației al Republicii Moldova au decis să apeleze la lista de rezervă stabilită în august 2014, ținând cont de următoarele:

  • Doamna Revenco a îndeplinit această funcție pentru puțin peste un an și și-a anunțat plecarea cu 2 luni în avans. Pentru a asigura preluarea cât mai bună a sarcinilor, locțiitorul trebuia recrutat în regim de urgență.
  • Postul vacant, anunțat în 2014 și care a fost suplinit prin alegerea Virginiei Revenco în calitate de coordinator al Oficiului Național Erasmus+, era prevăzut pentru perioada 2015-2020.
  • Procesul de selecție din 2014 s-a desfășurat transparent și a fost asigurat de către o comisie din componența căreia au făcut parte reprezentanți ai EACEA, ai delegației UE la Chișinău și ai Ministerului Educației al Republicii Moldova. Numărul mare de aplicații excelente au permis crearea unei liste de rezervă.

Doamna Claudia Melinte a fost prima pe acea listă de rezervă, motiv pentru care i s-a propus poziția de coordonator al Oficiului Național Erasmus+ de la Chișinău.