Zi de informare Erasmus+ pentru studenții de la Universitatea de Stat din Cahul

Oficiul Național Erasmus+ a organizat la 15 noiembrie un eveniment de informare online dedicat în exclusivitate studenților de la Universitatea de Stat „B.P.Hașdeu” din Cahul. În cadrul acestei sesiuni de informare, tinerii participanți au aflat în detaliu despre oportunitățile în cadrul programului Erasmus+ disponibile pentru ei, și anume despre: 

Imagine
Students
  • proiectele de mobilitate internațională de credite – care permit studenților înmatriculați la universitățile din Moldova să obțină burse de studii în cadrul schimburilor academice la universități europene;
  • Erasmus Mundus Joint Masters – programe de studii la masterat de excelență, elaborate de consorții de universități din întreaga lume;
  • oportunități pentru tineri în cadrul programului Erasmus+ – training-uri internaționale, proiecte de voluntariat,  etc.

    Echipa Oficiului Național Erasmus+ a explicat participanților la eveniment cum se aplică pentru o bursă Erasmus+, care sunt termenele limită și condițiile de eligibilitate. De asemenea, o studenta a universității a prezentat experiența sa inspiraționale de mobilitate Erasmus+ în Turcia și cum aceasta au contribuit la creșterea ei personală.

Participanții au avut ocazia să afle detalii importante și să primească recomandări practice pentru a-și maximiza șansele de succes în obținerea unei burse.

De asemenea, sesiunea a fost un bun prilej de a evidenția avantajele participării la programele Erasmus+, cum ar fi dezvoltarea abilităților interculturale, îmbunătățirea cunoștințelor academice și crearea de rețele profesionale internaționale. Reprezentanții Oficiului Național Erasmus+ au subliniat că experiențele de mobilitate nu doar contribuie la parcursul educațional al tinerilor, ci și le deschid noi perspective pentru carieră și dezvoltare personală.